Ne vindem corpul?

Este cel mai răspăndit mit despre lucrătoarele din domeniul sexual. Și este cât se poate de fals. Poate a avut ceva bază de realitate, mai demult când metodele de protecție sexuală sau împotriva hărțuitorilor erau practic inexistente, însă astăzi este doar un mit.

Știi cine-și vinde corpul? Cel care-și vinde un rinichi, un plămân, jumătate de ficat sau mai știu eu ce părți ale corpului se pot găsi de vânzare. Nu, noi nu ne vindem corpul, noi ne folosim corpul ca să oferim niște servicii. Și de multe ori niște iluzii.

Dar oare cine există în lumea asta, care lucrează fără a-și folosi corpul? Nimeni. Absolut fiecare om de pe planetă folosește părți din corp pentru a depune un efort și a câștiga bani. Unii își folosesc mâinile, alții creierul, iar noi folosim (și) părțile intime. Atât. Că multă lume ne condamnă pentru asta, este cu totul altă poveste, care nu are deloc legătură cu vânzarea corpului.

Altă percepție asemănătoare este că noi suntem închiriate. Fals. La fel, poate pe vremuri au fost închiriate prostituatele, dar nu mai este așa. Există niște servicii pe care le prezentăm înainte, iar clientul le cumpără. Și primește ceea ce cumpără, nimic mai mult. Nu ne închiriază pe un anumit interval de timp, ca apoi să facă ce vrea el cu corpul nostru. Sunt servicii, care pot părea așa, dar nu sunt. De exemplu femei, care acceptă să fie dominate, lovite și umilite în timpul sexului. Acestea sunt servicii pe care ele au decis să le ofere. (Vorbim aici de femei, care lucrează din proprie inițiativă și pe cont propriu, nu de cele forțate sau prade ale traficului de carne vie.)

Știi cine e mai aproape de statutul de închiriat? O persoană angajată. Da, da. Pentru că dacă te uiți mai aproape, atunci când te angajezi, ești închiriat pentru 8 ore pe zi să faci o muncă pe care ți-o stabilește altcineva. Acel altcineva îți stabilește programul de lucru, spunându-ți astfel la ce oră să te trezești, la ce oră și în cât timp poți să mănânci sau să fumezi, când mergi în concediu, când poți să-ți iei o zi liberă sau cât timp petreci cu familia ta.Și aici vorbim de un caz fericit, în care angajatorul tău îți cere să faci doar munca pentru care te-a angajat. Ceea ce știm cu toții, că nu sunt cele mai răspândite cazuri. De obicei în fișa postului se mai include și umilire, stres, și exploatare. Să nu amintim de salariile infime și acelea întârziate sau neplătite și de penalizările aplicate de multe ori pentru orice mică greșeală. Nu spun astea doar din auzite, deși într-adevăr aud multe și acum. Aproape toți prietenii și cunoștințele mele sunt angajate. Dar înainte de a începe să lucrez ca escortă, am fost angajată 10 ani. Îmi amintesc foarte bine cum e. Și atunci când am renunțat definitiv la locul de muncă am făcut-o pe considerentul descris aici. După ce am început să ofer servicii, am mai fost angajată timp de câteva luni și am putut vedea diferențele.

Acum, nu mă înțelege greșit! Nu încerc să spun că toate femeile ar trebui să-și părăsească joburile și să devină curve. Și nici că asta ar fi cea mai ușoară sau cea mai satisfăcătoare meserie. Deloc! Nu spun și nu cred asta, de fapt știu bine că nu e așa, motiv pentru care nu aș îndemna pe nimeni să aleagă acest drum. Ceea ce vreau să spun, este că statutul de angajat nu ar trebui să ofere nimănui o senzație de superioritate și nu ar trebui ca lucrătoarele sexuale să fie considerate obiecte, sclave sau demne de dispreț. De fapt, nimeni nu ar trebui să simtă superioritate față de nimeni, suntem în jocul asta numit viață împreună și depindem unii de alții. Angajatul de angajator și invers, producătorii de cumpărători și invers, oferitorii de servicii de clienți și invers, intelectualii de muncitori și invers. Existăm pentru că ne bazăm unii pe ceilalți și toți suntem la fel de importanți. Da, unii își asumă responsabilități mai mari, alții muncă mai grea, alții stres mai mult, alții riscuri mai mari, suntem diferiți, dar numai împreună reușim. Poate tocmai de aia am fost făcuți atât de diferiți.

Evident nu voi opri eu pe nimeni să-și facă păreri, nici nu am intenția asta. A-ți face o părere despre tot este un proces uman firesc. Dar poate reușesc să schimb acele păreri, măcar puțin. Măcar cât să nu băgăm în aceeași oală pe toți cei care au ceva în comun.  Sau poate reușesc să ajut câteva colege de breaslă să nu se mai simtă atât de rușinate și să nu se mai urască pentru ceea ce fac.

 

Fiecare cuvânt scris cu drag (chiar dacă poate nu pare), Monica

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s