Rutina, bat-o vina

Ca de cele mai multe ori în viață, aparențele înșeală din nou. Majoritatea oamenilor cred că rutina este cea care ucide relațiile și sexualitatea. Dar de fapt nu, rutina în sine nu ucide nimic. Ea este neutră. Depinde de noi ce fel de rutină dezvoltăm. Dacă este una de dragoste, nu numai că nu ucide, dar chiar hrănește atât relația, cât și persoanele aflate în ea. Dacă este una de respingere al celuilalt, evident va ucide. Relația și încet și persoanele aflate în ea. Nuu, nu la propriu, nu fizic. Psihic, sufletește, spiritual. Și ca să fiu sinceră nu știu cum e mai rău.

Totul își are locul și timpul potrivit, totul are un rost. La începutul unei relații, când doi oameni se cunosc și se îndrăgostesc, de obicei văd partea cea mai bună al celuilalt, văd calitățile, se simt în al nouălea cer, se gândesc mereu la celălalt și încă nu cunosc defectele, încă nimic nu umbrește starea aceea de plutire pe un norișor roz. Văd mulți oameni, care spun că nu e bine să te scufunzi în starea asta, care încearcă să-i atenționeze pe cei care sunt în stadiul asta. Eu nu înțeleg care e problema. Stadiul acesta este unul natural și își are rostul. În această perioadă se formează o legătură de bază între cei doi. Da, aici încă vezi totul roz, vezi doar părțile cele mai bune al celuilalt. Nu, aceasta nu este realitate absolută, pentru că din realitate fac parte și defectele, dar este perioada, care le va da putere mai târziu, care le va ajuta să-și depășească problemele, care le va aminti de ce au intrat în relația respectivă. (Asta dacă nu intră într-o ceață neagră, care să nu le mai dea voie să vadă norișorul roz.) Apoi, perioada asta trece, partenerii se cunosc din ce în ce mai bine, își descoperă defectele, diferențele de opinii. Peste toate astea se poate trece mult mai ușor, cunoscând deja calitățile celuilalt, lucrurile în comun și având amintiri frumoase împreună. Ambele stadii sunt la fel de importante, sunt cele două fețe ale aceleiași monede și împreună vor forma realitatea. După ce aceste două stadii trec, putem spune că ajungem la rutină. Și aici contează foarte mult ce a rămas din primele faze și la ce fel de rutină ajunge cuplul. Ea poate fi una de dragoste, care include manifestări mai mici sau mai mari ale iubirii (priviri, atingeri, îmbrățișări, cuvinte, alinturi, atenție, grijă, compromis, sacrificiu) sau poate fi una de respingere, în care le este frică de unul de celălalt, care include manifestări ale respingerii (certuri, sindromul nimic nu e bun, refuzarea comunicării, lipsa gesturilor afectuase și al cuvintelor de alint). Pe care drum alege să meargă depinde de fiecare în parte.

Rutina din punct de vedere sexual este practic imposibilă. Cel puțin atâta timp cât există interes și atenție acordate partenerului. Fiecare act sexual este diferit, pentru că diferă situațiile, stările partenerilor. Chiar și la aceeași atingere reacționăm diferit în funcție de situație și de starea în care ne aflăm. Și evident atingem diferit, sărutăm diferit, ne mișcăm diferit. Nu există deci rutină atâta timp cât ne interesează celălalt, atâta timp cât suntem atenți la celălalt. Pentru că în acest caz ne interesează să oferim plăcere și suntem atenți la fiecare reacție, să vedem dacă reușim. Și asta e palpitant.  Bineînțeles, când starea care domnește în relație este plictiseala sau nepăsarea și sexul va fi la fel. Plictisitor. Înainte, înapoi, schimbăm poziția, stop, eject, cur la cur și somn de voie. În cazul asta nu ne pasă de celălalt. Facem sex, ca să putem spune că am făcut. Ca bărbat, o fac ca să mă golesc, iar ca femeie o fac pentru că trebuie. Aici nu există nici urmă de interes sau respect față de celălalt. În acel moment cei doi se tratează ca niște obiecte. Ah, credeați că numai prostituatele pot fi tratate ca obiecte? Nici pe departe. În orice act sexual, în care nu există atenție, respect și interes pentru celălalt careva dintre parteneri sau amândoi sunt obiecte. Și dacă vrem să fim sinceri, trebuie să recunoaștem că acest lucru se întâmplă aproape la fel de des în paturile conjugale, ca în paturile lucrătoarelor sexuale. Trist, dar pare o situație destul de reală.

Este destul de greu de recunoscut că te afli într-o astfel de situație. Multora le este rușine. Nu de alții, mai mult de propria persoană. Consideră că au dat greș, că au eșuat. Nu. Faptul că ceva nu a ieșit conform poveștilor, nu însemnă că ai dat greș. Nu înseamnă nici că ar trebui să-ți fie rușine. Și categoric nu înseamnă că totul trebuie să rămână așa. Orice se poate îmbunătăți, se poate repara. Dar pentru asta trebuie recunoscută problema și trebuie lucrat la rezolvarea ei. Împreună, dacă cei doi simt că relația respectivă mai face parte din drumul lor sau separat, dacă cei doi simt că e mai bine să o ia pe căi diferite. Nu este o tragedie nici asta, este acceptarea unui sfârșit natural. Tragedie este atunci când nu se acceptă acest sfârșit natural și cei doi încearcă să forțeze ceva imposibil de forțat. Apoi dau vina pe rutină.

Așa există în sufletul meu, așa am împărtășit. Nu mă crede, pune întrebări și află răspunsurile proprii.

 

Fiecare cuvânt scris cu drag, Monica

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s