De ce se distrug relațiile în timp?

Oare de ce?

În primul rând pentru că oamenii acceptă propoziția asta ca fiind un adevăr absolut, ca un lucru care oricum se întâmplă și nici măcar nu-l pun sub semnul întrebării. Întrebarea este doar “când?”. Mulți speră că nu se va întâmpla și cu ei, dar undeva adânc știu că se va întâmpla. Și mai sunt câțiva, care-l pun sub semnul întrebării și află că nu trebuie să fie așa. Nu neapărat.

Sunt trei componente esențiale, care definesc cursul unei relații:

  1. Cum ne alegem partenerul
  2. Cum ne comportăm în relație
  3. Putem sau nu accepta că o relație s-ar putea să nu dureze o viață

Aș dori astăzi să vorbesc despre cum ne alegem partenerul, zilele următoare voi veni cu articole și despre celelalte două subiecte.

Partenerul cu care dezvoltăm o relație poate fi ales în două feluri: inconștient și conștient. Atunci când alegem inconștient, o facem după niște tipare bine stabilite în subconștientul nostru. Tipare pe care le-am însușit de la părinți. Practic recreăm relația părinților noștri sau relația noastră cu ei din nou și din nou, cu parteneri diferiți. Rolurile pot fi distribuite altfel, se mai pot și schimba între ele, situațiile pot fi diferite, dar vor avea aceeași esență. De exemplu o persoană, care a fost părăsită de unul sau ambii părinți (fizic sau emoțional), în relațiile de cuplu va recrea aceeași situație: va fi părăsită la propriu, partenerul pleacă în străinătate, muncește prea mult și nu mai poate fi prezent în relație, petrece mai mult timp plecat de acasă (prieteni, hobby).

Același lucru se întâmplă și din punct de vedere sexual: dacă părinții nu au o sexualitate sănătoasă, la fel va continua și copilul, când devine activ sexual. Și poate continua așa o viață întreagă, dacă nu se trezește. Da, părinții transmit acest lucru la copil, chiar dacă nu vorbesc niciodată despre sex. Copii nu sunt proști, doar la nivel conștient înțeleg mai puțin. Subconștientul nostru însă stochează tot și ni le servește când ne e lumea mai dragă. Dacă sexul este o povară pentru mamă, va fi o povară și pentru fiică. Iar fiul va crede că este o povară pentru femei, va avea remușcări din cauza dorințelor lui sexuale, de multe ori se va învinovăți și nu va avea curajul să se abandoneze în sexualitatea lui, cu atât mai puțin cu o femeie pe care o iubește. Mama, care folosește sexul ca un mijloc prin care-l manipulează pe tata își învață fiica ori să facă la fel, ori să nu mai acorde valoare sexului. Iar bărbatul, care a crescut lângă o astfel de mamă se teme de femei, nu se abandonează în relații sau în sexualitate, de frică să nu fie și el manipulat. Și da, aceste lucruri se observă. Am observat și noi când am fost copii, deși cel mai probabil nu le-am conștientizat. Se observă în dinamica energiei existente între părinți, se mai prinde câte un adevăr sub formă de glumă, câte o ceartă, câte o frântură de informație.

Când ne alegem partenerul de cuplu potrivirea sexuală nu reprezintă un criteriu important. De multe ori pentru că nu cunoaștem nici propria sexualitate. Alteori pentru că ne e atât de urât singuri, încât acceptăm aproape orice, doar să avem pe cineva alături. Și alteori pentru că ne gândim că obiceiurile sexuale se vor schimba în timp.

Greșeli mari!Poate că nu cunoaștem propria sexualitate, poate că nu știm ce anume ne dorim, dar dacă nu ne simțim bine în ceea ce facem, vom evita să o facem, indiferent despre ce este vorba. Așa ajung cuplurile să facă sex din ce în ce mai rar și de aici mai este doar un pas până la “călcatul strâmb” și/sau despărțire.

Poate că singurătatea pare înfricoșătoare, dar timpul acesta ar putea fi folosit într-un mod util. În timpul petrecut singur, omul are timp să se descopere, să se cunoască mai bine, să-și descopere preferințele sexuale, ca atunci când intră într-o relație, să știe ce-și dorește. Relațiile, care încep din frică de singurătate nu au o durată lungă sau cel puțin nu aduc satisfacție pe termen lung. Se poate sta în astfel de relații ani de zile sau chiar și o viață, dar nu va fi o viață frumoasă.

Obiceiurile și preferințele sexuale se schimbă foarte rar. Doar atunci când persoana în cauză trece printr-o schimbare fundamentală. Da, ne mai adaptăm și ne mai cizelăm unul după celălalt, dar când există diferențe esențiale, ele nu se vor schimba. Am avut la un moment dat un iubit, căruia îi plăcea să se manifeste puțin mai dur în pat. Mă strângea, mă mușca, mă lovea peste fund, toate astea într-un fel dureros, exagerat.  Pentru mine aceste manifestări erau pompierii pasiunii. Am discutat despre asta de nenumărate ori, de fiecare dată lășându-se cu promisiuni că va fi mai atent. Am încercat și eu să mai trec cu vederea, să nu mai fiu așa “sensibilă”. Evident nu a ținut. Din partea nici unuia. De ce? Pentru că sexul se bazează foarte mult pe instincte. Sexul bun este atunci, când amândoi se pot lăsa duși de val și se scufundă în plăcere. Iar el când se lăsa dus de val, mă strângea sau mă mușca, fără să-și dea seama. Și pentru mine asta era un mare  turn-off, oricât de mult m-am străduit să o percep altfel. Și evident de aici am ajuns să facem sex din ce în ce mai rar și am ajuns încet la despărțire.

Atunci când alegem conștient, ne uităm la toate aspectele relației și observăm cât de mare este potrivirea. Bineînțeles, vor exista întotdeauna diferențe de opinii și/sau nepotriviri,  ceea ce contează însă este cât de mari sunt acele diferențe sau nepotriviri. Unele sunt gestionabile, altele nu. De exemplu, dacă unuia dintre parteneri îi place sexul doar în dormitor și celuilalt îi plac locurile mai puțin obișnuite, se poate ajunge la un consens. Dar dacă unuia îi place sexul fin, celuilalt sexul mai dur sau foarte dur, nu există șanse de consens. Un lucru important de reținut: ceea ce te deranjează astăzi, peste un an te va înnebuni, iar peste 2-3 ani va fi insuportabil. Nu intra într-o relație cu gândul că o să-l schimbi pe celălalt. Nu se va întâmpla asta și nici nu trebuie să se întâmple. Dacă ai gânduri de genul de la început, înseamnă că nu-l poți accepta pe celălalt în totalitate și nici nu-l vei putea iubi. Scutește-te și pe tine și pe el/ea de o experiență neplăcută, de nervi sau de eventuală durere, și lasă-l/o în pace. Când vezi ceva la celălalt, care este diferit de cum gândești sau acționezi tu, uită-te în tine și observă sincer cât de tare te deranjează. Fii foarte sincer cu tine și vezi dacă poți accepta în totalitate și fără reproșuri acel tip de comportament. Dacă nu poți, du-te mai departe.

Pentru asta însă este nevoie de un anumit nivel de conștiență și cunoaștere de sine. Și ca să obținem asta, este nevoie și de câteva relații în care alegem inconștient. Prin ele ne dezvoltăm, ne descoperim și ne cunoaștem mai bine. (Ceea ce nu înseamnă că singuri nu putem evolua deloc. Înseamnă că ceilalți ne pot ajuta și să evoluăm, dar și să obervăm unde anume ne aflăm pe drum.) Există o problemă atunci când ești în același film de ani de zile, poate cu actori diferiți, dar cu același scenariu care se repetă la infinit și nu înveți nimic.

Așa există in sufletul meu, așa am împărtășit. Nu mă crede, pune întrebări și află răspunsurile proprii.

Fiecare cuvânt scris cu drag, Monica

Continuarea o găsești aici.

One thought on “De ce se distrug relațiile în timp?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s