Relația, oglinda noastră fermecată

Sau poate nu chiar atât de fermecată, ea arată doar adevărul crud despre noi.

Continuarea de la articolul acesta, pe care presupun că l-ai citit deja, iar dacă nu recomand să-l citești acum. Și pentru că știu că s-ar putea să fii mai rebel/ă așa, o să fac un mic rezumat aici, care să te ajute să înțelegi de unde pornește această scriere. În articolul anterior am început să vorbesc despre relațiile, care se plafonează și devin plictisitoare (ca să nu spun dureroase, enervante, săcâitoare sau chiar toxice) într-un timp mai scurt sau mai lung. Ziceam că există 3 componente esențiale, care definesc cursul unei relații:

  1. Cum ne alegem partenerul
  2. Cum ne comportăm în relație
  3. Putem sau nu accepta că o relație s-ar putea să nu dureze o viață.

Despre primul punct am discutat mai pe larg în articolul anterior, iar asta va fi dedicat celui de-al doilea punct, adică comportamentul nostru în relații.

Fiecare relație este exact cum sunt cei prezenți în ea. Este o oglindă, care ne arată exact cine suntem și pe care, să fim sinceri, am dori să o spargem de multe ori. Asta în caz că reușim să realizăm și să acceptăm că ea este o oglindă a noastră. Dacă nu, rămânem la dat vina pe celălalt, pe societate, pe părinți, pe țară, pe ploaie, pe bani, pe soare și până la urmă îmi bag picioarele (cei mai vulgari pula) în toți, că-s niște nemernici/e și eu sunt atât de perfect/ă.

Dar hai să presupunem acum că nu ești chiar atât de perfect/ă și să vedem unde se pot pierde relațiile pe drumurile întortocheate ale vieții, dar mai ales ale minții umane. Doar presupunem așa încet, în șoaptă.

1.Comoditatea- se confundă de foarte multe ori cu acomodarea, deși sunt două lucruri complet diferite. A te acomoda cu cineva înseamnă să te simți confortabil în prezența lui in orice (sau aproape orice) situație. Înseamnă că începi să-l descoperi, să știi ce-i place și ce nu, să știi cum se manifestă în anumite situații, să-i vezi calitățile și defectele și să fii confortabil cu toate astea. Iar comoditatea înseamnă “lasă, că-i bine așa”:

-“Lasă, că nu mai ieșim azi. Am ieșit acum 3 săptămâni, nu ne mai trebuie atâtea ieșiri. Suntem bine și acasă, la un film. ” Aha. Mai spune-mi despre cum se poate ajunge la plictiseală mai repede. Poate ai putea ține și un curs despre asta. Sau un workshop, ceva. Nu zic că nu e plăcut să stai la un film cu persoana iubită, dar nu zilnic. Timp de săptămâni sau luni în șir.

-“Lasă, că nu-i capăt de lume dacă nu mai sunt așa îngrijit/ă ca la început. Mă iubește oricum.” Da, te iubește, dar să nu uităm de ce s-a îndrăgostit de tine. Bineînțeles, nimeni nu începe să iubească doar un corp, dar face parte din întreg. Și nu, nu spun că ar trebui să fii ca un topmodel în full machiaj și full photoshop, 24 din 24, dar spun că erai perfect/ă atunci când v-ați cunoscut. Nu renunța la ce făceai înainte. Îngrijește-te la fel, va fi perfect suficient.

-“Lasă, că știe că-l iubesc. Ce atâtea cuvinte și gesturi și siropoșenii? Nu mai suntem copii.” Într-adevăr. Numai că vezi tu, noi, oamenii suntem mai sensibili așa și avem nevoie să ne simțim iubiți. Și tu ai nevoie, nu doar celălalt. Nu, nu trebuie să o ții în mesaje și telefoane și emoticoane și în lugu-lugu toată ziua. Dar câte un mesaj, cu orice conținut în afară de lista de cumpărături, câte o îmbrățișare, un sărut, un alint, un compliment, sunt de cele mai multe ori bine primite.

2. Proiecțiile – Cum funcționează asta? Persoana care proiectează, are niște așteptări de la partener, poate chiar nevoi. Cunoaște pe cineva, de care-i place foarte mult, există o chimie puternică între cei doi, poate chiar se și îndrăgostesc, apoi proiectantul nostru începe să proiecteze trăsăturile pe care își dorește să le vađă în partener, pe celălalt, indiferent că aceea persoană le are sau nu le are. Și de obicei nu le are. Iar bula asta al proiecției se sparge la un moment dat, pentru că nu poate fi întreținută pe termen lung.

3. Se schimbă/nu se schimbă – O greșeală foarte mare este să ne așteptăm ca celălalt să se schimbe sau să nu se schimbe. De obicei femeile sunt în prima categorie, crezând că-i vor schimba ele pe bărbații cu care intră în contact și-i vor modela pe propriul plac. Nu se întâmplă asta. Iar bărbații de obicei se află în a doua categorie și cred că femeia pe care o aleg nu se va schimba niciodată. Va rămâne la fel de tănâră, frumoasă și gingașă ca în prima zi. Nici asta nu se întâmplă. Tinerețea e trecătoare, frumusețea poate păli, iar gingașe nu suntem nici una mereu. Și știți care e partea cea mai interesantă, paradoxală chiar? Amândoi au dreptate și pot avea succes în ceea ce-și doresc, doar nu așa cum își imaginează. Da, femeile modelează bărbații, îi creează chiar, în unele cazuri, dar nu cu forța. Niciodată cu forța. Cu feminitate, înțelegere, susținere da, dar cu forța nu. Și nici cu așteptările. Și da, bărbații își pot vedea consoartele tinere, frumoase și gingașe, doar că ar trebui să se uite la suflet nu doar la corp. Corpu`-i trecător, sufletul e etern.

4. “Iubirea” condiționată și așteptările – Am scris iubirea între ghilimele, pentru că iubirea cu condiții nu este iubire, bineînțeles. Ea este o afacere simplă și atât. Iar așteptările apar și există numai în afaceri. Iubirea nu așteaptă nimic, pentru că este mai presus decât orice condiție. O relație de afaceri poate fi totuși de durată, dacă ambii parteneri respectă contractul. Și bineînțeles dacă nu răsare iubirea din altă parte. Dacă o face, afacerile se cam strică. Ideea e să conștientizezi ce faci și să nu-ți imaginezi altceva. Dacă relația în care exiști se bazează pe o afacere, nu-ți insufla că este o relație de iubire. Nu de alta, dar în momentul în care apare iubirea (și ea apare mai devreme sau mai târziu) vei putea să-i dai cu piciorul, nedându-ți seama ce este și etichetând-o ca pasiune. Sau dacă apare în viața partenerului tău/partenerei tale și el/ea pleacă de lângă tine, vei putea poza în victimă mult și bine. Lucru, care tot pe tine te va răni.

5. Sindromul “iubirea mea” – Am inventat această denumire acum și vorbesc despre situația în care îți imaginezi că iubirea este sau vine de la celălalt. Toți trecem prin perioada asta, doar că unii râmân în ea, alții o depășesc la un moment dat. Da, celălalt este iubire în sensul că toți suntem făcuți din iubire, dar celălalt nu este iubirea ta. Iubirea este în tine. Partenerul de relație poate fi cel mult iubitul/iubita ta. Adică persoana pe care o iubești, dar nu iubirea în sine. Da, celălalt poate să-ți ofere iubire, adică să-ți dea din a lui/ei, așa cum și tu îi oferi din a ta sau poate să facă anumite chestii pentru tine, cu iubire, însă iubirea ta vine din tine. Celălalt poate cel mult să-ți dea un impuls, ca ea să se trezească sau să se manifeste. “Mi-ai dat foc la inimă.” Aha. Cam asta înseamnă: trezirea iubirii în inima celuilalt. Dar și asta se întâmplă numai dacă ție îți place persoana cealaltă. Ca exemplu: nu te îndrăgostești și mai ales nu iubești pe cineva doar pentru că el/ea te iubește. Cu siguranță ai experimentat asta cel puțin odată în viață: cineva s-a îndrăgostit de tine, dar tu nu puteai să-i împărtășești sentimentele. Poate că ți-ai dorit, poate ai și încercat, dar n-ai reușit. Oare de ce? Pentru că o persoană din exterior nu poate planta în tine iubirea. Frica se poate planta, și bucuria, și gelozia, și recunoștința, și pasiunea, și multe altele, dar iubirea nu, niciodată. Și nici fericirea.

Astea pot să pară doar o rătăcire între noțiuni, dar nu e doar atât. Este foarte important să știi că iubirea ești tu, că ea este în tine și nu vine și mai ales nu depinde de altcineva. De ce? Pentru că atâta timp cât crezi că iubirea există în tine (deci vorbim aici de ceea ce simți tu) din cauza celuilalt, vei aștepta ca celălalt să întrețină sentimentul. Prin comportament, bineînțeles. Iar dacă tu te iei cu altele (cotidian, probleme mai mici sau mai mari) și vibrația îți scade, vei resimți și iubirea la o intensitate mai mică, lucru pentru care-l vei învinovăți pe celălalt. Vei începe să ai așteptări, să-ți legi iubirea de condiții, iar iubirea condiționată…am descris-o mai sus. Și toate astea cu o iubire care există de fapt în tine, doar mintea ta nu o lasă la suprafață. Nu e trist?

6. Jocurile și posesivitatea – Vorbesc aici despre jocurile minții, care au ca premiu dominarea celuilalt. Aceste jocuri de bazează pe manipulare și apare și rivalizarea foarte repede. Manipularea, rivalizarea, dominarea și posesivitatea sunt lucruri lângă care iubirea nu are nici o șansă. Nu poți iubi ceea ce posezi  și nici ceea ce domini. Ce-i drept și astfel de relații pot dura mult și bine, dacă cei doi își asumă rolurile. Dominatorul o face foarte repede, chiar de la început. Dacă intră în relație cu un submisiv, cei doi se pot înțelege de minune. E drept că cel submisiv va poza mai mereu în victimă, dar asta este o nevoie de al lui. Aceasta este o relație primitivă, în care încă recreăm situații dureroase peste care nu am trecut. Nu poate fi o relație fericită, însă putem învăța din ea. Despre propria persoană, bineînțeles.

Se pare că articolul asta devine mai lung, decât mi-am imaginat, așa că am să mă opresc aici. Am scris aici despre lucrurile de bază, care afectează relația într-un sens negativ și voi reveni cu un alt articol, cu lucrurile de bază care întrețin relația.

Așa există in sufletul meu, așa am împărtășit. Nu mă crede, pune întrebări și află răspunsurile proprii.

Monica

2 thoughts on “Relația, oglinda noastră fermecată

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s