Și relațiile mor câteodată

(Continuarea de la articolul acesta.)

Tot ce s-a născut, la un moment dat moare. Dar nimic nu se pierde, doar se transformă. În cazul relațiilor în amintiri și învățături. Nu suntem noi prieteni prea buni cu moartea și implicit nici cu eliberarea sau cu acceptarea faptului că totul e trecător. Probabil tocmai din cauză, că nu știm că nimic nu se pierde. Sau pentru că nu acceptăm că totul se transformă. Sau pentru că ne e frică de schimbare.

La fel ca orice în lumea asta, și relațiile se termină la un moment dat. Unele pot fi conexiuni de o zi, altele durează o lună, un an, 10 ani, 20 de ani sau o viață. Dar cel târziu la sfârșitul vieții se termină toate. Până și jurămăntul zice așa “până când moartea ne va despărți”. Eh, dar nu toate relațiile durează o viață. De fapt, chiar puține o fac.

Suntem în continuă schimbare, toți. Și suntem foarte diferiți unul de celălalt. Dacă doi oameni se întâlnesc la un moment dat și descoperă că au niște lucruri în comun, nu înseamnă că le vor mai avea și peste un an sau 10 ani. S-ar putea întămpla, dar nu e sigur. Când între doi oameni se dezvoltă o relație, înseamnă că cei doi sunt într-un stadiu al vieții lor, în care drumurile lor merg împreună un timp. Cât timp, nu știm niciodată dinainte. Dar e foarte important să observăm când și dacă se despart.

Se spune că pentru o relație trebuie să muncești. Și da, trebuie, până la un punct. Dar nu să ții cu dinții de ea și să nu renunți, chiar dacă nu vă mai aduce nimic bun. Și de unde știi până când să muncești sau să lupți și când să te oprești? Nu știi. Simți. Acesta chiar nu este un lucru de făcut cu mintea. Trebuie să-ți lași sufletul sau intuiția să dicteze. Și ele-ți vorbesc mereu, îți spun de fiecare dată, când o conexiune și-a îndeplinit menirea în viața ta și este timpul să mergi mai departe. Doar că de multe ori nu ești atent ori nu vrei să auzi ce-ți spun. Pentru că despărțirile sunt dureroase. Ca orice schimbare.

Voi descrie câteva semne, care dau de înțeles că vă îndepărtați. Vorbesc despre ele, pentru că sunt subtile și puțini le observă.

1.Îmbrățișarea – cum am spus și în articolul trecut, îndrăgostiții, oamenii care se iubesc, care au o relație intimă, își apropie și bazinul atunci când se îmbrățișează. De fapt ei se unesc din cap până-n picioare, pentru că asta și urmăresc prin îmbrățișare: să se contopească. Când îmbrățișarea nu mai este așa, când vă apropiați doar partea de sus al corpului poți ști că ați început să vă îndepărtați. Poate că nu vă certați, poate că simți că iubirea/relația voastră e la fel, dar ceva s-a schimbat. Poate fi ceva minor, dar este primul pas spre prăpastie. Apoi când îmbrățișarea dispare, poți ști că v-ați și îndepărtat.

2. Sărutul – Dispariția sărutului este alt semn, că prăpastia dintre voi crește. Și nu vorbesc acum de săruturile alea aproape formale, în care se ating buzele pentru o secundă. Vorbesc de sărutul franțuzesc, de sărutul autentic, în care buzele se întâlnesc, se deschid și se sărută. Nu mimează un sărut, o fac.

3. Alinturile și numele – când felul în care îl alinți nu vine din suflet ci este ceva folosit de mulți alții și ai preluat pe undeva, pentru că ți se părea normal, însemnă că persoana respectivă nu ocupă un loc important în sufletul tău. Nu înțelege greșit, nu zic să nu folosești alinturi pe care le folosesc și alții. Folosește-le cu încredere, atâta timp cât vine din suflet. Dar dacă e ceva ce ai adunat pe stradă așa, n-are nici un farmec. Și numele…cum îți sună numele lui/ei atunci când o spui? Cum se simte în gură? Numele persoanei iubite se simte altfel când îl spui. Lasă un gust dulce de plăcere, de dragoste în gură. Dacă nu mai simți așa, îl/o respingi deja. Iar numele tău? Cum se simte când îți spune numele? Am auzit odată, spus foarte frumos de un copil că atunci când o persoană te iubește, îți spune numele altfel. Pur și simplu simți că numele tău e în siguranță în gura lui. Lucru care mie-mi pare real din experiență și logic, dacă avem în vedere că atunci când spui numele unei persoane, îi recunoști puterea. Deci, dacă numele tău nu (mai) este în siguranță în gura lui/ei, pune-ți întrebarea menționată mai sus.

4. Cine e omul acesta? – S-a întâmplat vreodată să te uiți la partenerul tău și să te întrebi: Cine e omul acesta? Și ce caut eu lângă el? Dacă da, răspunsul este cel mai probabil: nimic. Și că ar trebui să pleci.

În opinia și experiența mea acestea sunt semnele cele mai sigure, că o relație s-a terminat, chiar dacă cei doi o mai forțează. Majoritatea oamenilor nu observă aceste semne, ele fiind relativ subtile. De obicei se crede că certurile, lipsa sexului, al timpului petrecut împreună sau al comunicării, înșelatul și sindromul “nimic nu e bun” sunt cele care semnalizează sfârșitul unei relații. Dar nu e neapărat așa. Da, uneori ele sunt deja lucruri, care să te forțeze să pleci din relație. Asta dacă nu ai observat semnele mai subtile. Dar atâta timp, cât îmbrățișările, săruturile și alinturile sunt autentice și vin din suflet, între cei doi există apropiere și intimitate. Iar în acest caz toate celelalte se pot rezolva. De fapt, în cazul asta problemele celelalte sunt doar încercări, obstacole pe drum, probleme cu propria persoană, lecții de multe ori. Și peste astea se poate trece. Ele încă nu înseamnă îndepărtare. Dar când semnele autentice de afecțiune, intimitatea și dorința de apropiere dispar, este un semn clar de îndepărtare. Da, există întoarcere și de pe drumul acesta. Întrebarea este, dacă vrei să te întorci? Sau mai bine zis, dacă trebuie să te întorci? Cu toate că orice se poate repara, nu totul trebuie. Uneori e mai bine să dăm drumul unor oameni din viața noastră. Sau să schimbăm calitatea în care sunt prezenți în viața noastră. Aici intervine intuiția, prin care îți vorbește sinele tău superior, partea aceea din tine, care știe cum este cel mai bine pentru tine.

Așa există in sufletul meu, așa am împărtășit. Nu mă crede, pune întrebări și află răspunsurile proprii.

Fiecare cuvânt scris cu drag, Monica

 

Sursa pozei: http://buzzerg.com/294017-break-up-couple-fantasy-id-151811.htm

4 thoughts on “Și relațiile mor câteodată

  1. Dincolo de apropierea simturilor primare,instinctuale,fiinta umana este o entitate rational-sentimentala paradoxala necunoscuta,neexplorata decât într-un foarte mic procentaj facuta,creata (materializata) din,prin si pentru a exprima Logosul (Cuvântul lui Dumnezeu),iar omul,în fiecare din miliardele de celule vii poarta amprenta ADN-ului atemporal,al Creatorului si Tatalui sau. Între barbat si femeie,exista un conflict milenar,conflict rezolvat de Hristos,în urma cu doua milenii prin metafora rastignirii (sacrificarii) Lui în trup si resuscitarii în Spirit,Cine citeste Cuvântul lui Dumnezeu (ADN-ul omenirii) întelege atemporaleitatea existentei dincolo de moartea bio-fizica. 🙂
    O noapte frumoasa !

    Like

    1. Eu nu știu în ce măsură este descoperită ființa umană și să fiu sinceră nici nu mă interesează în mod deosebit. Da, încerc să descopăr cât mai multe, dar nu încerc să măsor asta. În afară de asta sunt de părere că înainte de a descoperi sau a încerca să descoperim mai multe, ar fi bine să învățăm să ne descurcăm cu ce avem.
      Conflictul dintre bărbat și femeie există (acolo unde există) din cauza fricii de necunoscut și incapabilității de a accepta că ceea ce e diferit poate fi la fel de valoros. Masculinul se teme de puterea femininului de mii de ani, pentru că nu-l înțelege. Puterea masculinului e la suprafață, se poate vedea clar, se poate observa și cunoaște, în timp ce puterea femininului este mult mai asunsă. E o putere mistică, ce nu poate fi priceput. Nu prin rațiune. De accea se luptă masculinul să-l reprime de mii de ani, însă niciodată nu a reușit. Nu în totalitate.
      Nu vreau să spun că știu ce a vrut Isus să obțină prin venirea lui și prin moartea lui, dar adevărul e că nu i-a prea ieșit. O parte din cei pe care a încercat să-i învețe l-au omorât, cei care au început să-l urmeze au luat-o pe alte cărări destul de repede și au folosit numele lui ca să reprime, să manipuleze și să ucidă. Până la urmă degeaba-i bun învățătorul, omul e cum e și înțelege ce poate sau ce-i servește voința.
      Dacă prin Cuvântul lui Dumnezeu te referi la Biblie, nu știu ce fel de ADN poate omul să găsească acolo, dar nu m-aș obosi mult cu asta. Într-adevăr e o carte utilă, dar nu aș susține nici că e cuvântul lui Dumnezeu și nici că se găsește totul în ea. Cum nu se găsește în nici o carte. De ajutor poate fi, dar folosită singură e practic inutilă.
      Dar am divagat de la subiect, în articol vorbeam despre sfârșitul unor relații amoroase, nu despre viață și moarte de om. Legat de asta mi-am descris părerea (destul de vag, ce-i drept, dar nu cred că aș putea să descriu tot într-un singur articol) aici: https://curtezana.com/2017/05/21/bun-venit-celui-ce-a-trecut-si-a-sosit-pe-partea-aceasta/
      Noapte minunată și ție!

      Like

  2. Desigur,Biblia este o colectie de carti revelate omului,în metafore,simboluri,greu de descifrat prin ratiune si logicaînsa citita cu pasiune si sincera dorinta de a cunoaste originea,identitatea si sensul existentei,în paralel cu observatiile stiintifice,omul muritor,are posibilitatea sa descopera tainele vietii eterne,care nu au o ciclicitate perpetua între mai multe nasteri si morti,ci o evolutie atemporala a constiintei de la faza initiala a simturilor primare spre noi si elevate dimensiuni ale perceptiilor,prin metamorfoza materiei (nastere din apa si Spirit) spusa de Învatatorul Hristos lui Nocodim.
    Ceea ce înteleg eu din articolele scrise de tine este ceva asemanator cu ceea ce scria si continua si acum sa scrie pe blogul “Calinakimu” si care propovadueste aceleasi idei de repetitie,a reâncarnarii sufletesti,într-o ciclicitate infinita,ceea ce personal o consider o imitatie a Adevaratei Vieti,evolutive prin Siritul Iubirii Absolute spre *SURSA EXISTENTEI*si contopirea definitiva cu EA,*IUBIREA*…

    Like

    1. Vorbim despre același lucru, folosind alte cuvinte. Eu prefer cuvintele simple, care să fie pe înțelesul tuturor. Îmi place să simplific și ideile, pe cât posibil. Este în maghiară o expresie pentru asta, nu știu cum va suna în română. Ar veni: minte clară (sau simplă) de țăran. Nu sună nicicum, dar prinzi ideea 🙂

      Despre Biblie: nu contest că a fost scrisă cândva de niște oameni prin canalizare (channeling), dar de atunci a fost modificat de atâtea ori, după placul unor oameni, care voiau să conducă și să manipuleze, încât eu personal nu pot avea încredere în ea. Are niște idei și metafore foarte bune, dar cam atât.

      Reîncarnarea este o ciclitate, dar nu infinită și nu e un cerc, e o spirală. Țelul suprem este ceea ce spui și tu, să ajungem înapoi la sursă și să ne contopim cu întregul sau cu iubirea, tot aia e. Dar până atunci trăim sute de vieți.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s