Am obosit să mai controlez totul

Am învățat (sau mai bine zis mi s-a întipărit în subconștient) încă de la o vârstă fragedă, că bărbatul e dușmanul nostru, este o ființă care folosește femeia, care ne aduce multă suferință și chiar și în cel mai bun caz este doar un rău necesar. Mintea mea nu prea a crezut în asta niciodată și parcă am încercat mereu să dovedesc contrariul, dar uite că acum realizez, că programul asta funcționează în subconștientul meu și îmi afectează deciziile, comportamentul, sentimentele, raportarea la bărbați și practic toată viața. Și din nefericire sunt doar una din miile sau chiar milioanele de femei, care sunt afectate de tiparul acesta tembel. Dar de unde vine? Din durerea altor milioane de femei, care au trăit înaintea noastră. Femei, care au avut drepturile confiscate și feminitatea reprimată. Femei, care au depins în totalitate de bărbați, femei asuprite, maltratate, folosite și violate (aproape) de fiecare dată, când venea vorba de sex. Da, în ziua de astăzi situația noastră este mult mai bună (cel puțin pe meleagurile noastre), dar cât de mult reușim să ne bucurăm de această situație? Reușim măcar sau doar ne prefacem?

Povestea mea e destul de simplă și probabil obișnuită. Tata a părăsit-o pe mama încă din perioada sarcinii. Probabil în momentul în care a aflat de mine, dar asta nu știu sigur. Fiind și destul de laș, nu doar că a părăsit-o, dar a și negat că aș fi copilul lui. Cred, că a fost cea mai mare sau dureroasă decepție în dragoste al mamei. Am fost crescută de bunici, bunica mea fiind și ea la a doua căsătorie. Primul ei soț și-a bătut joc de ea, manipulând-o și părăsind-o. Chiar și căsătoria lor a fost o manipulare de a o duce în pat. (Ce nu făceau unii bărbați pentru o noapte de amor?) De cum s-a consumat căsătoria, el a dispărut, lăsând-o pe bunica cu mama în pântec. Apoi a mai apărut peste ceva timp, pentru încă o noapte (sau câteva nopți, nu știu  sigur) și i-a mai făcut cadou un copil. Străbunica mea, a avut și ea prima căsnicie eșuată. Despre viața ei nu știu multe detalii. Evident și poveștile de viață ale mamei și bunicii mele sunt mult mai complexe, dar astea sunt aspectele, care ne interesează acum. Poveștile astea și faptul că tatăl meu m-a părăsit, ar fi fost de ajuns pentru a avea o reticență față de bărbați, dar ca totul să fie sigur, bunica a vrut să mă apere de astfel de suferință și îmi spunea mereu că bărbații sunt șmecheri, că ei urmăresc doar să mă fută, că sexul pentru femeie nu este ceva plăcut ci doar ceva de suportat și că mă vor folosi, apoi mă vor părăsi. Toate sfaturile și învățăturile ei și-au atins scopul. Doar nu cum și-a imaginat ea. Într-adevăr nu am fost folosită niciodată, părăsită am fost o singură dată, în urmă cu câteva luni, copii n-am făcut încă și sexul a fost de cele mai multe ori o unealtă, nu o plăcere. Însă niciodată n-am avut  încredere în nimeni, am reușit să mă abandonez total în moment, doar de vreo 3 ori până acum și doar pentru câteva momente. Trebuie să controlez eu tot, dar absolut tot ce e legat de bărbați, relații și sex. Chiar și când am făcut sex pentru prima dată, eu am controlat totul, cu toate că el era mult mai experimentat ca mine.

Și ce nu-i bine? Am obosit. Am obosit să mai controlez totul și totuși nu mă pot opri. (Mă străduiesc să o fac, și voi reuși sigur, dar încă nu m-am oprit.) Am obosit să-l suspectez mereu de câte ceva, să întorc un simplu gest, o privire, o întălnire, un mesaj pe toate părțile posibile și imposibile, căutând mereu motive și indicii că vrea să obțină ceva sau că vrea să mă folosească. Am obosit să mă îndoiesc de sinceritatea unei declarații și să intru în defensivă chiar și din cauza unui compliment. Îmi doresc să mă las dusă de val. Îmi doresc să iubesc și să trăiesc iubirea fără frică. Îmi doresc să mă bucur de sex, așa cum este el, fără frică și fără remușcări. Îmi doresc să fiu femeie și să am curajul să-mi trăiesc feminitatea așa cum este ea, fără rușine, fără să încerc să o reprim sau să o ascund. Doar s-o trăiesc, la potențialul ei maxim. Îmi doresc să fiu vulnerabilă, să am încredere și să mă abandonez în brațele lui. Îmi doresc să apreciez bărbații minunați pe care-i întâlnesc, așa cum sunt și pentru ceea ce sunt, fără să mai caut defecte sau motivații ascunse. Îmi doresc să fiu eu, orice ar însemna asta. Fără tipare și fără frici preluate de la altcineva. Doar eu. Sinceră. Liberă. Feminină. Autentică.

Nu scriu acest articol ca să mă plâng, deși într-adevăr mă ajută faptul că mă eliberez. (Mulțumesc, că mă asculți! :*) Tot ce s-a întâmplat în viața mea, a fost acumulare de experiență. Unele trăiri au fost plăcute, altele mai neplăcute, m-am plimbat prin Rai și prin Iad. Nu aș renunța la nici una dintre ele. Dar nu e uman, dacă vreau mai mult în Rai decât în Iad?  Scriu aceste rănduri cu gândul, că vor citi alte femei, care poate își vor descoperi și ele tiparele, care le blochează. Sau bărbați, care vor înțelege mai bine anumite comportamente feminine.

Nu (mai) învinovățesc pe nimeni, pentru că mi-a plantat aceste tipare în subconștient. Fiecare dintre ei a acționat cum a putut mai bine în aceea situație. Însă trebuie să văd, că este un model pe care-l ducem mai departe generație după generație. Modele asemănătoare există în aproape toate familiile. (De fapt în fiecare familie există un model, care se lasă moștenire de la o generație la alta. Doar că poate e legat de altceva, nu de relațiile dintre sexe.) Nu cred că mă înșel, dacă spun că 90% din adulții de astăzi, au undeva în subconștient un tipar, o amintire, o trăire, care le face să dezvolte comportamente și/sau relații nesănătoase. Și toate modelele astea supreviețuiesc de-a lungul multor generații, până când în familie se naște cineva, care le observă și hotărâște să le schimbe. Ei sunt schimbătorii destinelor. Al destinului propriu și al generațiilor, care vor veni după ei. Deci, facem treabă serioasă aici.

Cum se poate scăpa de aceste tipare? Primul pas este conștientizarea lor. Și de aici drumurile sunt personale. Eu ajung la aceeași concluzie mereu, indiferent de câte ori întorc problema pe toate părțile posibile: observare de sine, cunoaștere de sine, iertare și iubire de sine. Cred că asta e un fel de rețetă magică, pentru orice problemă. Prin observare de sine înțeleg o detașare de ceea ce se întâmplă, de realitate și comportamente și o observare cât mai calmă și obiectivă ale acestora. Acest proces duce inevitabil la o cunoaștere mai bună de sine, dar nu e de ajuns. Prin cunoaștere mă refer la aceea cunoaștere profundă, pentru care este nevoie să ne scufundăm în adâncul sufletului nostru, să căutăm acolo motivația ascunsă din spatele comportamentului, pe care tocmai l-am observat. Acolo vom găsi cel mai probabil ceva dureros. Sentimente reprimate de ani sau chiar decenii, care au ajuns deja la putrefacție și ne otrăvesc încet. Dar oricât de dureros sau de dezgustător ar fi ceea ce găsim acolo, trebuie să avem puterea de a le privi și de a le conștientiza. Asta înseamnă cunoașterea de sine. Apoi urmează iertarea. O iertare sinceră și autentică, oferită atât propriei persoane, cât și celorlalți, care ne-au rănit sau ne-au îndrumat greșit. Asta va aduce cu sine eliberarea din lanțurile trecutului.  Iar când avem cunoaștere și libertate, putem începe să ne iubim. Din ce în ce mai mult. Și când avem cunoaștere, libertate și iubire de sine, putem acționa autentic și putem schimba tiparele moștenite sau preluate de-a lungul vieții.

 

Așa există in sufletul meu, așa am împărtășit. Nu mă crede, pune întrebări și află răspunsurile proprii.

Fiecare cuvânt scris cu drag,

Monica

 

Sursă poză: https://ritesh2103.wordpress.com/fun-fantasy-pics/fantasy-zone/fantasy-woman-001/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s