Bun venit, celui ce a trecut și a sosit pe partea aceasta

Am cântat astăzi o melodie, dar am cântat-o la nesfârșit. E în maghiară, dar am să încerc să traduc. Nu sunt foarte pricepută la tradus cântece și poezii, dar sună cam așa:

Bun venit, celui ce a trecut și a sosit pe partea aceasta

Bun venit, celui ce a trecut și a ajuns pe partea cealaltă.

Bineînțeles, nu este vorba despre trecerea străzii, ci despre trecerea dintr-o lume în alta, respectiv din lumea spirituală în lumea fizică, și invers. Tot cântând, am avut în minte imaginea acestor treceri, am avut imagini cu suflete, care se pregătesc de trecere, cu copii nou născuți și cu oameni în pragul morții. Apoi brusc, mi-am dat seama că nu doar oamenii se nasc și mor. La fel se întâmplă cu sentimentele, relațiile, situațiile din viață. La noi, oamenii, nașterea și moartea sunt practic niște momente, care marchează aceste treceri între lumi, dar la fel este și în cazul sentimentelor sau al relațiilor.

La ce mă gândesc mai exact? Personal, știu de ceva timp că iubirea nu moare, se transformă sau intră în stand by, dar nu moare. Și cam tot de atunci mă tot gândesc, cum se poate, ca iubirea să se nască, dar să nu moară? Sau dacă nu moare, cum se poate să se nască? Pentru că până la urmă tot ce se naște, la un moment dat moare. Era un paradox în capul meu și deși nu aveam explicații, un lucru știam sigur: iubirea nu moare. Acum mi-am găsit și explicația. Așa cum noi, sufletele, trecem din lumea spirituală în lumea fizică atunci, când ne naștem, trec și sentimentele, relațiile, prieteniile, carierele tot din lumea spirituală, în lumea fizică. Acestea sunt aduse sau atrase de noi. Mi se pare o alchimie sufletească fascinantă. Cred, că totul este codat în noi, că totul funcționează pe modelul vieții omenești. Până la urmă, toate au o viață, chiar dacă nu exact ca a noastră, esențialul rămâne totuși, același: naștere->trăire->moarte. Tragedia omului, după părerea mea actuală, este că se pricepe la a da naștere, uneori și la a trăi, dar nu poate accepta moartea. Nu putem accepta propria moarte, nici ale celor dragi, nici ale relațiilor noastre, nici ale sentimentelor noastre și nici al carierei noastre. Uneori nu putem accepta nici măcar moartea unor lucruri materiale. Cu toate că nimic nu se pierde, dar totul se transformă.

Nașterea și moartea sunt niște momente, care marchează trecerea dintr-o lume în alta. Sufletul a existat înainte de naștere, va exista și după moarte. Cred, că la fel există și sentimentele și relațiile noastre. Există înainte să întâlnim omul, cu care vom da naștere unui sentiment sau al unei relații și va continua să existe și după ce ne despărțim aici în lumea fizică. Atunci când ne îndrăgostim sau începem o relație sau o carieră nouă, practic tot ce facem este să aducem iubirea în forma aceea, să o aducem din lumea spirituală în lumea fizică. Să devenim conștienți de ea și să o manifestăm aici, în fizic. Iar când și-a împlinit menirea, tot ce ar trebui să facem este să o eliberăm (iubirea, relația, legătura cu omul respectiv sau cu domeniul respectiv) și să o lăsăm să se întoarcă în lumea spirituală. Loc unde va fi păstrat, până când se va putea naște din nou. Poate în altă viață, poate sub altă formă. Nu pierdem, deci, nimic cu moartea. Văd lumea spirituală, ca fiind acasă pentru noi, pentru suflete. Și unde-și păstrează omul cea mai mare parte dintre lucruri? Acasă. Te mai duci în vizită și îți mai iei niște lucruri cu tine, mai dobândești altele acolo, unde ești, dar cea mai mare parte ale lucrurilor tale, sunt mereu acasă. În contextul de față, am plecat de acasă și am sosit în vizită pe Pământ. Am adus unele trăsături cu noi, altele le dobândim pe parcurs, aici, pe Pământ. Nu am luat foarte multe bagaje cu noi, când am venit, pentru că avem oricum acces la tot ce a rămas acasă, oricând ne dorim. Și când simțim nevoia, aducem câte un sentiment, îl manifestăm aici, pe Pământ, iar când e timpul să mergem mai departe, îl trimitem înapoi acasă. Loc, unde ne va aștepta, când ne întoarcem și noi.

Cu toate acestea, despărțirea doare (despărțirea de o persoană, de o situație, de un job), doare chiar și dacă suntem conștienți, că e nevoie sau că “lucrurile” noastre ne așteaptă, când ajungem acasă. Doare, pentru că atâta timp, cât suntem pe Pământ, avem și un ego, care ne aduce dubii și dualitate. Însă, dacă reușim să conștientizăm și să acceptăm, această ciclitate, cred că viața noastră se ușurează considerabil. Asta este, poate cea mai mare și mai grea lecție pe care o avem de învățat aici, pe Pământ. Sau poate nu. În orice caz, cred că totul devine mai ușor, când acceptăm această ciclitate.

 

Așa există în sufletul meu, așa am împărtășit.

 

Monica

2 thoughts on “Bun venit, celui ce a trecut și a sosit pe partea aceasta

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s