De ce nu le place femeilor sexul?

Încă mai circulă mitul, cum că femeile nu vor sex sau că vor mult mai puțin sex decât bărbații. Mai ales atunci când se află relații stabile sau căsnicii. Khm. E adevărat, femeile nu prea vor sex. Asta dacă bărbații lor nu știu să facă sex. Și mai ales dacă nici nu vor să știe. Încă nu am văzut o femeie, al cărei bărbat să fie bun în pat și ea să nu vrea să facă sex. Nu există așa ceva. Am văzut însă femei, care spuneau că nu le place sexul și făceau niște ochi ca cepele, când eu sau alte prietene/colege povesteau cât de mult ne place sexul și cât de bine a fost și ultima dată. Ne spuneau că suntem nebune și că ele nu pot înțelege ce ne place nouă atât de mult, când ele se uită la televizor între timp și de abia așteaptă să se termine. Asta până când își schimbau bărbatul. Să le vezi atunci, cum veneau și exclamau cu ochi strălucitori și radiind de bucurie: “Aaaa, despre asta vorbeai? Ahaaaa. Păi așa e cu totul altceva!”.  Și se transformau instant în femei dornice, voluptoase, energice, senzuale și darnice cu partenerii lor.

În același timp, în experiența mea de 4 ani și jumătate ca escortă, am întâlnit cel mult zece bărbați, care au fost căsătoriți sau într-o relație stabilă și erau buni în pat. Sau aveau măcar o idee ce fac în pat.  Acum eu nu zic că nu există bărbați căsătoriți și buni la pat. Ooo, există ei! Doar nu ajung pe la mine. Nu ajung, pentru că au o viață sexuală sănătoasă cu partenera de viață. Au pentru că vor să aibă. Pentru că-și doresc să-și satisfacă partenerele și fac tot posibilul pentru asta. Și cei câțiva, care sunt buni și ajung totuși la mine (sau altă escortă), întâmpină alte probleme de cuplu care afectează și viața sexuală.

Dar nu vorbim despre ei acum. Vorbim despre categoria de bărbați, care sunt habarniști în de-ale sexului, totuși de țin mari macho și se plâng sau susțin că femeilor nu le place sexul. De fapt nu vorbesc despre ei, vorbesc cu ei. Cu tine, dacă te încadrezi în categoria asta. Și da, știi dacă te încadrezi sau nu, trebuie doar să fii sincer cu tine. Nu am mai făcut asta și nici nu credeam că o voi face vreodată, dar mă aventurez să scriu câteva exemple, lucruri de bază, care sunt sursa plăcerii pentru aproape orice femeie. Și să explic de ce nu ne place sexul. (Mă includ și pe mine, că sexul prost nu-mi place nici mie, evident.)

De ce nu ne place sexul? Pentru că nu știi cum să începi, cum să continui și cum să termini. Ți se pare că sexul începe când penetrezi, continuă când dai din fund și se termină când te termini tu. Khm. NU.

Normal că nu-i place, dacă tu te dai la ea ca porcul la apă rece. Dacă fără nici o pregătire te bagi în ea și ea te dorește cam cât de mult dorește un cartof sub spinare noaptea. Dacă preludiul pentru tine însemnă că o strângi de două ori de țâțe și o freci de 3 ori între picioare. Dacă sărutul lipsește sau sunt doar niște pupicuri pe buze sau mușcături de buze sau sărutul pentru tine înseamnă să-i bagi limba-n gât de zici că ai pornit în căutarea ultimei mese pe care a avut-o.  Nu-i place, dacă nu-ți pasă de cum se simte, o penetrezi și dai în ea ca surdu`-n tobă, în timp ce ea e mai uscată ca Sahara. Și nu-i place, dacă termini, apoi te întorci pe partea cealaltă și începi să sforăi instant. Dar să le luăm pe rând și să vedem ce ne place și ce nu ne place.

 

Sărutul

Place dacă există o pregătire și înainte de asta: o privire în ochi, o atingere ușoară al feței sau al gâtului. Poate să o săruți pe gât sau să-i adulmeci părul înainte, lăsând-o să-ți simtă respirația pe gât sau la ureche. Dar numai respirația! E perfect suficient dacă respiri normal și aproape de pielea ei, nu trebuie să sufli ca un nebun, cum descrie Andrei Ciobanu într-unul dintre stand-up-urile lui.

Nu place ca sărutul să se întâmple în totalitate doar cu buzele. Place dacă începi doar cu buzele și încet ajung și limbile să se întâlnească. Place dacă începi tandru, prima dată atingând ușor buzele cu ale tale, poate și o mușcătură usoară. Dar ușoară ca o beșină de fluture, nu să-ți bagi dinții în buza ei. Dacă începi din start să muști mai tare, e enervant, chiar și în cel mai bun caz. Deci atingere tandră la început, eventual niște mușcături ușoare. Apoi devii din ce în ce mai pasional. O săruți mai intens, lași limba să se aventureze mai mult în gura ei (nu-i numeri dinții cu limba, doar o “penetrezi” cu limba), ești mai ferm, buzele devin mai ferme, o ții mai ferm, eventual o iei puțin de ceafă și o tragi puțin de păr. Accent pe puțin și ferm, nu să-i smulgi părul din cap. Mâinile tale se pot plimba pe corpul ei, poți s-o prinzi și de fund, s-o tragi câtre tine sau poți să-i atingi sânii. Când poți deveni mai pasional? Îți arată ea. Poate chiar inițiază ea.

Aici e vorba de primul sărut, cu care poți să dai de înțeles că ești dornic. Sau mai poate fi câte un sărut cu care presari timpul petrecut împreună pe ici-colo. Dacă situația evoluează câtre sex, următoarele săruturi pot fi oricum. Pot fi micuțe și tandre, pot fi mușcături, pot fi săruturi pasionale cu limba adânc în gura ei. Nu mai e nevoie să parcurgi toate etapele de mai sus, dar la primul sărut e esențial să începi ușor și să evoluezi încet. De ce? Pentru că noi trebuie să intrăm într-o stare anume, trebuie să ne deconectăm de ce făceam înainte sau de viața de zi cu zi și pentru asta avem nevoie de puțin timp.

Cam la fel e și când o săruți pentru absolut prima dată. Doar că atunci te oprești la partea descoperitoare și tandră, nu evoluezi către trasul de păr sau strânsul de fund. În unele cazuri poți chiar și atunci să evoluezi către pasiune, dar asta depinde de femeie șî de situație.

Am descris sărutul foarte detaliat, cam pe modelul asta merg toate: atingerile, sexul oral, penetrarea, toate. Încet și tandru la început, apoi tot mai pasional și/sau sălbatic. Eventual cele două alternate.

 

Atingerile

Contează foarte mult să fie tandre la început, dar contează la fel de mult să devină din ce în ce mai ferme, pe măsură ce pasiunea crește. Și e foarte plăcut, dacă cele două sunt alternate. Sunt două locuri, unde poți greși: sânii și labiile/clitorisul. De sâni nu trage în jos niciodată, dar absolut niciodată! Le prinzi de jos în sus, niciodată invers. Le poți atinge fin sau mai ferm, poți chiar să le strângi, dar nu foarte tare și numai când vezi că e pregătită sau își dorește asta. La fel și când le săruți. Poate fi vorba de sărut, de o limbă jucăușă pe sfârcuri sau chiar de niște mușcături pe sfârcuri.

În zona întimă poți greși dacă te repezi la ea ca boul și începi să o freci de zici că ești plătit la normă. E destul de grav și dacă faci asta cu labiile, dar dacă te dai direct la clitoris, e durere. Atingerile mai ferme sau chiar sălbatice sunt binevenite și în zona asta, dar numai și numai când ea e excitată, udă și pregătită. Înainte de asta sunt doar dureroase și/sau enervante.

 

Mușcăturile

Ele sunt un subiect puțin mai delicat. Nu la toată lumea le plac și nu mereu. Poate ție nu-ți place să fii mușcat, poate nu-ți place să muști, poate e invers. Dar dacă ești din gașca “mușcătoare”, contează să nu o faci foarte tare și să începi cu mușcături micuțe, tandre, senzuale și încet să crești puterea. Și să fii atent, până unde e ok și pentru ea. Dacă sunteți fani, ele sunt binevenite în orice parte al corpului. În afară de clitoris. Deși sunt unele femei, cărora le place și acolo, dar sunt puține.

 

Penetrarea

E bine dacă o penetrezi încet sau dacă te miști încet primele câteva secunde, apoi creați ritmul împreună. Ne place dacă ești puțin dominator, dar în sensul că ne place să simțim puterea masculină, nu să fii șobolan, care se dă macho. Puterea masculină e ușor dominatoare (accent pe “ușor”, dacă nu-ți cere ea altfel), dar are în vedere și femininul. Își urmărește propria plăcere, dar și satisfacția partenerei.

Cât durează sexul propriu zis? Sau cât ar trebui să dureze? Nici prea mult, nici prea puțin. Cât e bine pentru amândoi în acel moment.

 

Postludiul

E destul de important să existe și el. Cât durează și ce include depinde de voi. Dar contează să nu te întorci imediat pe partea cealaltă, fără să o mai bagi în seamă.

 

Ce am descris aici, sunt niște noțiuni de bază, cu care poți porni. Să fii “idolul” femeilor sau al femeii tale, necesită experiență și interes mult acordat atât ție, ca să-ți cunoști propriul corp și propriile dorințe, cât și partenerei de viață (sau femeilor în general dacă nu ai o parteneră stabilă) ca să cunoști și trupul feminin. Sper că am putut fi de ajutor. Dacă nu, sper să găsești ajutorul în altă parte.

 

Așa există în sufletul meu, așa am împărtășit.

Monica

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s