Naționalismul și celelalte minciuni din buchet

Întâmplările de săptămâna trecută din Odorheiu Secuiesc m-au pus pe gânduri. De obicei nu mă interesează astfel de lucruri, de obicei nici măcar nu aflu despre ele sau chiar dacă aud nu mă informez și rămâne doar o frântură de informație. De data aceasta însă m-am pus să citesc, să mă uit la filmare, să comentez și să citesc tot felul de comentarii și păreri de ale oamenilor. Am pierdut 2 zile cu asta și eram foarte supărată pe mine că am pierdut timpul așa aiurea. Apoi când am realizat ce voi împărtăși mai jos, mi-am dat seama că timpul acela nu este pierdut de fapt și că s-a întâmplat și asta cu un motiv.
Naționalismul este o minciună inventată de niște oameni care vor să fie/sunt la putere, ca să facă apel la orgoliul (sau folosind cuvântul mai la modă: egoul) celor care pot să-i pună/mențină la putere. Nu are absolut nici un alt folos, nici o altă noimă. Dar conducătorii așa pot să-i convingă pe oameni să lupte pentru ei, să meargă în războaie pentru ei, să-și sacrifice sănătatea, integritatea corporală, mentală și sufletească, familia și chiar viața pentru ei. Pentru că altfel cine dracu’ s-ar pune să lupte pentru niște necunoscuți? Cine ar face atâtea sacrificii, doar ca o persoană sau câteva persoane să fie la putere? Sau să câștige o bucată de pământ în plus? Nu s-ar duce absolut nimeni. Și nu s-ar fi dus niciodată. Ce câștigă omul de rând din toate astea? Nimic. Sau aproape nimic. În orice caz, nu ceva ce ar merita sacrificii atât de mari. Cei care câștigă din războaie și/sau din naționalism sunt cei care sunt la putere și care vând arme sau chestii care se găsesc greu în timpul unui război, dacă se ajunge până acolo. Ok, nu e cazul de război aici și acum. Dar e cazul să ne dividă. Pentru că atâta timp cât nu suntem uniți, suntem vulnerabili. Singurul motiv pentru care câteva sute de oameni (poate chiar mai puțini) pot să conducă milioane de alți oameni, chiar dacă mulțimii nu-i convine, este că nu suntem uniți.
Nu vi se pare ridicol, cum ne conduc o mână de oameni pe toți? Chiar dacă nu ne convine direcția în care suntem conduși. Și acum vorbesc deja global, nu vorbesc doar de România. Și de ce pot s-o facă? Pentru că nu suntem uniți. Pentru că între noi există prăpastii și nu există poduri. Pentru că suntem rupți unii de ceilalți prin o mulțime de metode, iar naționalismul este doar una dintre ele.
Începe de la bărbat-femeie. Apoi alb, negru, asiatic sau latino. Apoi sărac, bogat. Apoi tânăr, bătrân. Apoi român, ungur, țigan, jidan, neamț, american, etc. Apoi credincios sau ateu. Și dacă e credincios: ortodox, catolic, reformat, budist, păgân, martor lui Iehova, muslim, etc. Cănd de fapt toate religiile au aceeași bază. Nu e ridicol? Apoi vin partidele, cine cu care ține, cine cu care votează. Apoi preferințele sexuale: cine cu cine se fute, în ce fel și cât. Apoi sănătatea și handicapurile. Apoi fotbalul. Apoi meseriile: cine e mai superior, cine face muncă mai importantă? Când de fapt fiecare muncă este cam la fel de importantă. Ne batem joc de țărani, dar ce măncăm, dacă țăranul nu mai produce? Sau mă rog, cei care lucrează în agricultură, că țăranii adevărați sunt cam rari. Cei care lucrează cu psihicul se simt mai importanți, decât cei care fac muncă fizică. Dar uiți, că dacă nu ar face alții munca aia fizică, ai fi nevoit/ă s-o faci tu. Și nu-i sigur că ai putea sau că ai avea timp să le faci pe toate.
În condițiile de față e destul de greu să se înțeleagă două persoane, pe termen lung. Sau un grup mai micuț. În aceste condiții nu vom fi niciodată suficient de uniți încât să facem schimbări majore. Da, uneori se mai unesc câteva sute de mii de oameni și obțin câte ceva. Dar asta se întâmplă rar și pe termen scurt. Și obțin doar minimul. Pentru că ei știu asta. Ei, cei care ne conduc. Știu, că dacă suntem uniți suntem mai puternici. Așa că atunci când reușim să ne unim, ne aruncă ceva, cât să ne închidă gura, apoi să ne întoarcem la viețile noastre în care găsim diferențele dintre noi și le folosim ca și cazmale să adâncim prăpastiile dintre noi.
Când de fapt omul e om, indiferent unde locuiește, ce are între picioare și cu cine împarte acea parte dintre picioare, indiferent ce culoare are, cu ce se ocupă, cum arată, în ce crede și cât e de sănătos. Iar pământul e pământ, indiferent de liniile pe care le desenăm pe o bucată de hârtie, pe care o numim hartă pe urmă. Mai puțin în Veneția. Acolo pământul e apă.

Și toate astea de ce? Din cauză că trebuie să ne simțim superiori cuiva mereu. Nu contează de ce, contează să găsim și cel mai mic motiv. Și întotdeauna ce sunt eu, trebuie să fie mai bun decât ce ești tu. Pentru că diferența nu poate să fie o simplă diferență. Nu, ea trebuie să fie un motiv de a ne simți mai buni. Că dacă dacă nu suntem mai buni, nu suntem buni deloc. Nu suntem suficienți. Cui? Propriei imaginații.
Și de fapt mergem în acceași direcție, despre care știm cu toții că nu va avea o destinație plăcută, dar totuși mergem. Pentru că superioritate. Pentru că orgoliu. Pentru că lipsă de iubire. De sine și de ceilalți. Pentru că lipsă de încredere. În sine și în ceilalți.

Nu e ridicol?

 

Așa există în sufletul meu, așa am împărtășit.

Cu drag,
Monica

 

Poza e de aici

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s