Drumul spre sufletul tău – nu-ți fie frică de el. Nu trebuie să mergi singur

Lucrurile care sunt la suprafață, cele pe care le vede toată lumea sunt…cum sunt. Uneori importante, alteori nu. Ideea e să nu devină niciodată mai importante decât ceea ce se ascunde sub ele.
Totuși, se poate găsi un echilibru. Este normal să nu vrei să arăți tuturor tot ce ești tu, tot ce se ascunde în tine, dar este o problemă când nu poți arăta nimănui. Mai grav este, dacă nici măcar tu nu vrei să vezi, să conștientizezi ce este în tine.
Este normal să-ți dorești să împărtășești lucruri despre tine, personal sau în social media. Însă este o problemă când faci lucruri, doar ca să pari interesant. Mai ales dacă faci lucruri, care nu te atrag prea mult sau deloc.
Este normal să te bucuri de admirația oamenilor sau de recompensele financiare pe care ți le oferă meseria ta. Însă este o problemă, dacă îți alegi meseria pe baza acestora.
De ce este o problemă dacă exagerezi cu aparențele? Dacă ai făcut-o vreodată sau o faci în continuare, cred că este suficient să-ți pui întrebarea: mă simt fericit/ă sau măcar mulțumit/ă? Am în viața mea mai multe momente de bucurie decât de tristețe? În caz că ai curajul să auzi ce-ți spune sufletul, vei avea răspunsul. Dar chiar dacă ți-e frică să intri în adâncuri, vei simți o nemulțumire venind de acolo. Chiar dacă pentru câteva secunde. Probabil că resimți aceea nemulțumire chiar și fără să-ți pui întrebări, dar nu-i acorzi importanță și îți distragi atenția repede cu ceva superficial. Este de înțeles. Dacă nu ești mulțumit/ă de tine, dacă ai avut traume în trecut, dacă ai avut vise pe care le-ai spulberat sau nu ai avut curajul să le urmezi, călătoria în interior este înfricoșătoare. Și să fim sinceri, cine n-a avut parte de nici o traumă în trecut? Cine și-a urmărit toate visele? Cine este complet mulțumit de propria persoană? Cred că nimeni. Sau chiar dacă există astfel de persoane, sunt foarte puține.
Călătoria în interior este înfricoșătoare pentru noi toți, cel puțin la început. De multe ori și după. Mai ales dacă nu ai lângă tine pe cineva, care să te acompanieze. Cineva, care să-ți accepte frica și să-ți țină un spațiu de siguranță. Cineva, care să poată sta lângă tine și când ești în cel mai întunecat colț al sufletului tău. Cineva, care te poate vedea și accepta în stările urâte. Când te zbați, când plângi, când îngenunchezi sau când urli de durere. Astfel de oameni sunt puțini. Majoritatea încearcă să evite astfel de situații, să ofere sfaturi și să te scoată din stările respective. Instant, dacă se poate. Și oamenii aceștia au cele mai bune intenții, vor să-ți fie bine, vor să te simți bine mereu. Doar că, vezi tu, viața nu funcționează așa. Din ea face parte și suferința. Iar dacă încerci să o eviți, tot ce faci este doar să înrăutățești situația. Este ca și cum te-ar vizita cineva, cu intenția să-ți transmită ceva. Dar ție nu-ți place moaca lui și nici nu vrei să auzi ce are de spus, așa că încerci să-l trimiți. Dar el nu pleacă, până nu și-a îndeplinit misiunea. Așa că nu ai de ales, va trebui să-l asculți. Dar cum tu nu vrei să te uiți la el, începi pur și simplu să-l ignori. Și veți conviețui așa mult și bine. El te va urma peste tot, tu vei încerca să-l ignori, el îți va trage un ghiont pe ici, pe colo, tu nu-l vei băga în seamă și tot așa. Poate să treacă așa mult timp. Și când spun mult timp, mă refer la ani, zeci de ani sau chiar și o viață. Timp în care vizitatorii se înmulțesc, iar tu îi aduni la tine în casă, de parcă ai face colecție. Apoi te miri că nu mai încap vizitatorii, care aduc vești bune. Sau că nu mai poți deschide ușa pentru cei dragi. Și tot ce ai avea de făcut, este să te uiți la acel vizitator, să-i vezi fața, chiar dacă e urâtă, să accepți ceea ce-ți transmite și să-l lași să plece.
Când am început să fac asta, mi-au spus mai mulți, că eu caut durerea cu lupa, că-mi place să sufăr. Da, căutam durerea cu lupa. Dureri ce existau în mine de mulți ani, îngropate în sufletul meu și otrăvindu-mă încet, dar sigur. Da, am căutat aceste dureri, pentru că nu veneau la suprafață ușor, eu fiind obișnuită să le reprim. Dar nu-mi plăcea să sufăr, dimpotrivă. Doar că am realizat, că tocmai fuga asta de durere mă face să sufăr și am decis să mă opresc și să o trăiesc.
Este foarte posibil deci, să nu ai în jurul tău pe nimeni care să te încurajeze să trăiești durerea, să treci prin ea, apoi să ieși din ea. Da, toți vrem să trecem peste traume, dureri, suferință, cât se poate de repede. Expresia însăși spune: treci peste. Doar că nu se poate. A trece peste, înseamnă a nu-i acorda importanță, a păși pur și simplu peste ea. Și asta e imposibil. Dar se poate trece prin ea. Se poate ieși la lumină, dar pentru asta e nevoie să treci prin întuneric.

Dacă simți nevoia de un astfel de ajutor, nu ezita să mă contactezi. Am dezvoltat întâlnirile pe care le-am descris aici, special pentru a fi un suport în momentele grele din viață.

Fiecare cuvânt scris din suflet,
Monica

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s