Trupul meu este un templu

Vai, ce-mi place expresia asta! Mai ales când e folosită în contextul următor: “Corpul meu este un templu, nu vreau să-l împart cu oricine.”
Acum, adevărul este că trupul meu este un templu. Și al tău. Și al tuturor. Care-i problema mea cu această expresie atunci? Faptul că nu cunoaștem înțelesul cuvintelor și aruncăm cu ele în orice context, indiferent că se potrivește sau nu, că este adevărat sau nu.
Da, corpurile noastre sunt temple, dar în ce sens? Ce este de fapt un templu? Templele sunt locuri sacre în care lumea se duce să venereze divinitatea căruia îi este consacrat acel lăcaș. Corpul meu este un lăcaș al sufletului meu, în prima instanță. Dar sufletul meu este una dintre miliardele de manifestări al divinului. Așadar la un nivel mai profund, corpul este un lăcaș consacrat divinității, așa devine templu. Dar uităm, că templele nu sunt construite ca să fie părăsite, să stea goi. Ele sunt construite ca oamenii să poată intra în ele, să găsească un refugiu, să se conecteze cu divinul. Chiar și cele care nu sunt deschise publicului găzduiesc oameni, care sunt/locuiesc acolo pentru a servi sau pentru a fi în contact continuu cu divinul.
Corpul uman este deci un templu, atâta timp cât servește ca lăcaș sau ca ustensilă pentru a servi prin orice modalitate posibilă: printr-o îmbrățișare, o mâncare gătită, vindecarea fizică sau sufletească al celorlalți, construirea unor lucruri pentru ceilalți, distrându-i pe ceilalți și cel mai mult prin unirea cu altcineva într-un contact sexual, pentru a putea transcende împreună. Sau pentru a-i permite celuilalt un acces la divin prin corpul tău. Ce poate fi rău în asta? Cum poate fi condamnată o persoană, care face asta? Mai ales o persoană care poate face asta cu mulți?
Aceasta este un punct de vedere al unei persoane, care poate să-și împartă trupul cu mulți alții. O persoană dispusă să-și ofere trupul chiar și unor persoane necunoscute, pentru a-i ajuta să scape de stres, frustrări, să uite de problemele de zi cu zi, măcar pentru câteva minute. O femeie, care este dispusă să absoarbă din grijile altora și să fie o oază de liniște în care se pot încărca și merge apoi mai departe cu forțe noi. Nu este ușor. Uneori este chiar foarte solicitant, dar când văd privirile “de după” ajung la concluzia că merită. Merită să fac un efort și merită să renunț la o viață de cuplu așa cum îmi doresc. Da, banii câștigați sunt frumoși, dar nu sunt o motivație suficientă pentru a face un asemenea sacrificiu. Mai ales nu pentru o persoană care visează la o familie, la un soț și copii, de când poate visa. Banii sunt o ustensilă foarte faină, dar niciodată nu o motivație bună pentru a depune un efort. Cu atât mai puțin un efort mare.
Da, e evident că am vorbit acum despre mine și nu pot generaliza, dar cred că în lume mai există o mulțime de femei ca mine. Femei, care au ales să facă din sex o meserie, cu gândul cu care am făcut și eu acest pas. Femei, care nu practică sexul ca o meserie, dar au sau au avut mulți parteneri sexuali și care au făcut/fac același lucru. Femei, care fac asta conștient și femei care o fac inconștient. De ce sunt ele, de ce suntem noi condamnate?

Nu spun că ar trebui să facă fiecare femeie la fel. Dar spun că fiecare femeie ar trebui să fie stăpână pe corpul ei. Să decidă ea când și cu cine își împarte corpul, cui se dăruiește. Când și cui își dăruiește corpul, când și cui își dăruiește sufletul, când și cui se dăruiește trup și suflet. Iar deciziile acestea să nu fie afectate de ce spune lumea, de îndoctrinări imbecile de genul “un lacăt care poate fi deschis de multe chei, nu e un lacăt prețios”.
Și mai spun că femeile capabile și dispuse să-și dăruiască corpul ar trebui să fie prețuite. Mult mai prețuite decât sunt acum. Înainte să vă speriați, nu, asta nu înseamnă că celelalte femei, care să dăruiesc rar, ar trebui să fie prețuite mai puțin. Faptul că are altcineva o valoare mai mare decât avea dinainte, nu scade din valoarea ta. Pur și simplu îi acordă ceea ce merită.

Da, știu că avem tendința de a dori să ajungem în locuri unde e greu de ajuns. Ne place să luptăm pentru orice și cu cât am luptat mai mult pentru ceva, cu atât e mai special. Mai ales bărbații. Știu că vă place vânătoarea. Dar poate ar fi bine să vă amintiți, că aceste femei sunt acolo când vânătoarea durează prea mult, când nu reușiți să obțineți ceea ce ați dorit, când sunteți obosiți sau vreți pur și simplu o distracție fără atașamente, când sunteți prea ocupați cu propriile vieți pentru a vă implica într-o relație sau pentru a vâna și când sunteți prea răniți pentru a vă putea deschide/dărui. Contra cost sau nu, ele sunt acolo. Și întotdeauna se găsește măcar una, care nu întreabă, nu cere doar savurează momentul cu tine și îți oferă. De ce să le judecați? De ce să le condamnați? De ce să le vorbiți de rău? De ce nu vă puteți bucura de compania lor pur și simplu? Sau să merg mai departe, de ce nu le apreciați în loc să fiți șobolani? Credeți-mă, acele momente sunt cadouri, indiferent de cum e femeia respectivă. Nu contează dacă face acel lucru conștient sau inconștient, nu contează dacă o face contra cost sau nu. Contează că tu ai nevoie și ea este acolo. Trupul tău este un templu și tu decizi pe cine lași să intre doar în curte și pe cine lași să intre până la sanctuar. Apreciază-le pe cele care vin să facă lucrări de întreținere sau reparații în caz de nevoie!

Dacă ești femeie, care se dăruiește rar: nu ne mai condamna atât! Este frumos ceea ce faci tu, dar nu uita că bărbatul acela la care ai visat sau încă visezi, a trecut/trece prima dată prin mâinile noastre. Prin noi învață să fie bun la pat, prin noi învață să te prețuiască. Pentru că sexul nu se învață la fără frecvență și dacă toate partidele ar fi greu de obținut nu ar avea multe șanse să învețe. Și pentru că pe noi nu ne poate avea pe termen lung, va învăța să te prețuiască pe tine, cea cu care poate construi ceva. Trupul tău este un templu, unul accesibil doar celor, despre care te-ai convins că merită să-ți deschizi porțile pentru ei. Apreciază-le pe cele care se deschid pentru cei, pentru care tu nu poți!

Dacă ești femeie darnică sau lucrătoare sexuală: nu te mai condamna! Știu că noi suntem cei mai severi judecători ai propriei persoane, dar oprește-te! Dimpotrivă, iubește-te și prețuiește-te pentru ceea ce faci. Trupul tău este un templu, unul cu porțile deschise pentru cei ce au nevoie de tine. Apreciază-le pe cele care pot găzdui un oaspete pe termen lung!

Și un ultim cuvânt pentru toate femeile: nu uita că indiferent în care categorie te afli, ai dreptul să te schimbi, oricând simți/dorești și nimeni nu are dreptul să-ți reproșeze nimic. Dar schimbă numai și numai când dorești tu, nu te lăsa influențată de nimeni.

Fiecare cuvânt scris din suflet,
Monica

 

Sursă imagine: https://phantagram.deviantart.com/art/Druid-temple-ruins-310451132

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s